În anul școlar 2021 – 2022, la nivelul comunei Zănești vor funcționa două clase pregătitoare, una la Școala Gimnazială Nr. 1 și una la Școala Gimnazială Nr. 2, în care vor fi înscriși copii din comuna Zănești și satul Traian.
Programul școlar se desfășoară de la ora 08.15.
Calitatea activităților didactice este foarte bună, cadrele didactice participând la cursuri de formare specific particularităților de vârsta ale copiilor.
Doamnele învățătoare sunt calificate și cu experiență deosebită în cariera didactică.
Religia este predată de către un cadru didactic calificat, titularul școlii, cu abilități de predare adaptate nivelului de vârstă al copiilor.
Pentru copiii din satul Traian este asigurat transportul cu microbuzul școlar.
Toate detaliile privind înscrierea în învăţământul primar 2021 pot fi obţinute la secretariatul unităţii de invatamant de luni până joi între orele 8:00–16:00, vineri 08 – 14 si pe site-ul scolii www.scoalagimnazialazanesti.ro
Dacă sunt cazuri de copii care împlinesc 6 ani în perioada 01 septembrie - 31 decembrie și se află în una din situațiile:
1. nu au frecventat grădinița sau
2. s-au întors cu familiile din străinătate,
trebuie să vă prezentați la școală pentru a completa o cerere care va fi trimisă la CJRAE Neamț (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională) pentru efectuarea unei evaluări a dezvoltării copiilor, evaluare fără de care nu se va putea face înscrierea în clasa pregătitoare.